Condamnările revendicării de către Phenian, mircuri, a unei testări reușite a unei bombe cu hidrogen, au apărut rapid și au fost universale. Însă transformarea indignării în măsuri concrete, care să fie susținute universal, va fi cu totul altceva.
Consiliul de Securitate al ONU preconizează să înăsprească panoplia de sancțiuni impuse Phenianului după testele anterioare – în 2006, 2009 și 2013 – prin „măsuri suplimentare semnificative”. Însă conținutul lor exact nu pare deloc să facă obiectul unui consens.
Testul de miercuri dovedește, în orice caz, ineficiența sancțiunilor actuale. În centrul problemei se află o dispută cu privire la o eventuală înăsprire a acestora, la trecerea la un eventual dialog sau dacă nu cumva să se recurgă la ambele.
Washingtonul și aliatul său sud-coreean au adoptat ca linie de conduită faptul că nu trebuie „recompensate comportamentele rele”. Phenianul trebuie să facă un pas tangibil către dezarmarea nucleară pentru ca să fie angajate negocieri veritabile. Această condiție prealabilă este percepută de mulți drept complet nerealistă.
– Sancțiuni ineficiente
„Doar cu sancțiuni – pur și simplu nu funcționează”, subliniază Joe Cirincione, un expert în domeniul neproliferării de la Fundația Ploughshares.
„Trebuie să existe o posibilitate de dialog, chiar dacă este greu de înghițit”, adaugă el, apreciind că actuala strategie americană poate fi tradusă ca o speranță la faptul că ignorarea Coreei de Nord va face probema să dispară.
„Însă Coreea de Nord este cam ca personajul lui Glenn Close din (filmul) «Fatal attraction». Nu-l putem ignora”, insită expertul.
Specialiștii au îndoieli puternice cu privire la faptul că dispozitivul utilizat miercuri era – așa cum pretinde Phenianul – o bombă-H perfecționată. Energia degajată nu a fost destul de puternică, argumentează ei.
Ei înclină mai degrabă către ipoteza unei bombe cu fisiune accelerată, mai puternică decât bomba atomică obișnuită. Bomba-H – sau termonucleară – acționează în două faze, folosind mai întâi fisiunea, iar apoi fuziunea nucleară, într-o reacție în lanț.
Însă puțin contează bomba, mesajul este același: indiferent de costul impus de către comunitatea internațională, Coreea de Nord este hotărâtă să înainteze pe calea înarmării nucleare.
„Să reușești să dezvolți dispozitive termonucleare simple este, probabil, doar o chestiune de timp și de un număr mic de teste suplimentare”, apreciază David Albright, președintele Institutului pentru Științe și Securitate Internațională de la Washington.
„Prioritatea este să se găsească mijloacele care să sporească presiunile asupra Coreei de Nord și, în același timp, să o determine să-și limiteze capacitățile în domeniul armamentului nuclear, dar și să reia contactul diplomatic”, este el de părere.
Este imposibil ca presiunile să fie sporite prin impunerea unui anumit tip de sancțiuni economice – și anume cele care au determinat Iranul să vină la masa negocierilor pentru a discuta despre programul său nuclear.
– China, reticentă
Acest tip măsuri este eficient, însă ar putea afecta întreprinderile și instituțiile financiare chineze – care reprezintă partea leului în schimburile externe nord-coreene.
China este foarte reticentă față de acest tip de măsuri, iar Washingtonul ar urma să nu se grăbească să exercite presiuni asupra Beijingului, în contextul în care relațiile lor bilaterale sunt delicate.
Statele Unite mai au, în plus, multe de făcut până să ajungă la un consens pe plan intern, atât timp cât subiectul Coreea de Nord este atât de sensibil în actuala campanie în vederea alegerilor prezidențiale.
Republicanii americani au prezentat acest al patrulea test nuclear drept ultimul dintr-o serie de eșecuri ale Politicii Externe a președintelui Barack Obama. Candidații la președinție au nevoie de curaj să promoveze dialogul cu Phenianul ca mijloc de a avansa.
Este improbabil ca China să susțină vreo măsură care ar putea să destabilizeze profund regimul lui Kim Jong-un: Beijingul nu dorește la frontiera sa o Coree reunificată, susținută de Washington.
„Indiferent care va fi limbajul ferm folosit de China pentru a critica Nordul, ea nu se va alătura sancțiunilor (…), care vor avea un impact real asupra regimului”, consideră Chun Young-woo, un fost consilier sud-coreean în domeniul Securității Naționale. „Iar coreea de Nord știe acest lucru”, subliniază el.
Dacă China nu vrea cu adevărat să pedepsească Phenianul, iar Washingtonul refuză în continuare să deschidă dialogul, pare dificil de imaginat o politică nouă față de ultima „provocare” nord-coreeană.
În opinia lui Cirincione însă, șocul provocat de anunțarea testării unui bombe-H – indiferent că este vorba sau nu de bluff – ar putea totuși să convingă atât Beijingul cât și Washingtonul să-și schimbe pozițiile.